Cand am inceput sa scriu versurile poeziei “Prea tarziu” aveam in minte rezultatul. Mai exact, doream sa scriu despre acele momente in care te gandesti “cum ar fi fost daca…!”. Cum ar fi fost daca ar fi continuat acea relatie de prietenie…? Cum ar fi fost daca nu s-ar fi terminat acea poveste de iubire…? Cum ar fi fost daca nu ne-am fi maturizat atat de repede…? Cum ar fi fost daca am fi avut o relatie mai apropiata cu parintii sau bunicii…? Iar exemplele pot continua in functie de regretele si melancoliile fiecaruia.
Am incercat sa scriu niste versuri in care sa va puteti regasi cat mai multi. Dar, in primul rand, am scris despre mine. Despre acele clipe in care am avut asteptari si am fost dezamagita. Despre acele momente in care am regretat ca nu am pretuit anumiti oameni sau situatii aparute in viata la un moment dat.
Stiu, probabil veti spune ca regretele nu prea isi au locul in viata noastra. Ca trebuie sa ne invatam lectia si apoi sa mergem mai departe. Probabil, de fapt, asta s-a si intamplat. Poate momentul de insipratie pentru a scrie aceste versuri a venit tocmai pe fondul unei constientizari. Nu imi dau seama exact, dar pot sa va spun ca rezultatul m-a multumit.
Mi-ar placea sa stiu cati dintre cei care veti citi versurile urmatoare va veti regasi in ele. La inimile cator cititori am ajuns…
Prea tarziu
Prea tarziu pentru noi sa privim la stele
Sa ne punem dorinte si sa zambim catre ele!
Prea tarziu pentru noi sa dam timpul inapoi
Sa ne plimbam pe alei doar doi!
Prea tarziu pentru noi sa ne fie dor
Sa uitam de toate si sa plutim ca pe un nor!
Prea tarziu pentru noi sa avem regrete
Ce a fost a fost…nu o sa se repete!
Prea tarziu pentru noi sa mai avem sperante
S-au dus toate; nu mai avem nici dorinte nevinovate !
Prea tarziu pentru noi acum….prea devreme atunci!
Sursa foto: twitter.com
