Cand imi vei spune “Adio dragoste!”,

Te rog sa o faci in soapta

Asa imi va parea o declaratie de iubire

Si nu voi simti cum se prabuseste lumea toata!

Cand imi vei spune “Adio draga!”

Va trebui sa gasesti cuvinte scurte

Caci tristetea va fi lung

Iar tu vei fi tot mai departe!

Cand imi vei spune “Adio!”, tu

Va trebui sa o faci cu ochii inchisi

Ca sa nu vezi cum sufletul meu

Se imprastie in mii de cioburi!

Mi-e sufletul cu nazuiri desarte

De dor supus…

Caci tu-mi ramai mereu departe

Ca luna…sus!

Despre poezia “Adio!”…si despartire, in general!

Cu totii am trait experienta  despartirii! Fie ca a fost sub forma unei despartiri temporare sau permanente, pentru o perioada mai scurta sau mai lunga, momentul separarii, ne-a afectat mai mult sau mai putin .

Oamenii asista zilnic la episoade de separare. Fac asta atat direct, cat si, de cele  mai multe ori, indirect. Pot sa vada cum o albina sau un fluture se desparte de floarea pe care a stat pentru un timp. Cum norii negrii de furtuna parasesc cerul, lasand in urma soarele ce lumineaza vesel Pamantul. Cum praful se ridica de la sol pentru a isi gasi, mai apoi, alta gazda.  Deasemenea, poti sa asisti la despartiri intre persoane. Cele mai multe, probabil, au loc in aeroporturi, gari si autogari.

Acestea din urma sunt cele care, de obicei, impresioneaza.

Insa versurile de mai sus povestesc despre o despartire care afecteaza profund. Acel gen de  separare care are loc in intimidate, departe de ochii curiosilor, singurul martor fiind Universul. Vorbesc despre separarea dintre 2 indragostiti ce au trait o iubire profunda. Acea iubire care devine subiect de film, roman sau poezie. Despre acel fel de dragoste in urma careia, indiferent de deznodamant, se pastreaza doar amintirile frumoase si sunt puse la loc de cinste, inramate in tabloul sufletului.