Cand imi vei spune „Adio dragoste!”,
Te rog sa o faci in soapta
Asa imi va parea o declaratie de iubire
Si nu voi simti cum se prabuseste lumea toata!
Cand imi vei spune „Adio draga!”
Va trebui sa gasesti cuvinte scurte
Caci tristetea va fi lung
Iar tu vei fi tot mai departe!
Cand imi vei spune „Adio!”, tu
Va trebui sa o faci cu ochii inchisi
Ca sa nu vezi cum sufletul meu
Se imprastie in mii de cioburi!
Mi-e sufletul cu nazuiri desarte
De dor supus…
Caci tu-mi ramai mereu departe
Ca luna…sus!
Despre poezia “Adio!”…si despartire, in general!
Cu totii am trait experienta despartirii! Fie ca a fost sub forma unei despartiri temporare sau permanente, pentru o perioada mai scurta sau mai lunga, momentul separarii, ne-a afectat mai mult sau mai putin .
Oamenii asista zilnic la episoade de separare. Fac asta atat direct, cat si, de cele mai multe ori, indirect. Pot sa vada cum o albina sau un fluture se desparte de floarea pe care a stat pentru un timp. Cum norii negrii de furtuna parasesc cerul, lasand in urma soarele ce lumineaza vesel Pamantul. Cum praful se ridica de la sol pentru a isi gasi, mai apoi, alta gazda. Deasemenea, poti sa asisti la despartiri intre persoane. Cele mai multe, probabil, au loc in aeroporturi, gari si autogari.
Acestea din urma sunt cele care, de obicei, impresioneaza.
Insa versurile de mai sus povestesc despre o despartire care afecteaza profund. Acel gen de separare care are loc in intimidate, departe de ochii curiosilor, singurul martor fiind Universul. Vorbesc despre separarea dintre 2 indragostiti ce au trait o iubire profunda. Acea iubire care devine subiect de film, roman sau poezie. Despre acel fel de dragoste in urma careia, indiferent de deznodamant, se pastreaza doar amintirile frumoase si sunt puse la loc de cinste, inramate in tabloul sufletului.
